…sau ”Me and my violent past”
Ieri când m-am auzit vorbind la emisiunea Danei Chera (Grecu), ”Adevăruri despre viață” despre experiența mea legată de violența domestică am mai avut o revelație. Nu tocmai plăcută. Ca și cum mai toate piesele de puzzle s-au aranjat miraculos de la sine, mai puțin 1-2, pe care zău, nu știu de unde să le iau.
”Me and my violent past” este, pentru cei care-mi cunosc mentorul în ale cunoașterii de sine, Brandon Bays, un citat ușor ironic legat de obiceiul ei de a-și târî în spate povara trecutului de violență domestică. Premiu pentru cea mai bună atitudine de victimă – o mega tumoare uterină de dimensiunile unei mingi de baschet.
Ani de zile ( mai precis de la 5 la 35 de ani) am rostogolit aproape noapte de noapte un coșmar legat de percepția mea asupra certurilor pre-divorț ale părinților mei. Mă trezeam în vis în țipetele mamei și zgomote făcute de diverse obiecte, pe un fond oribil de abur de băutură insuficient digerată. Știi cum îți mută nasul un bețiv de pe stradă? Fix ăla. Deschideam ușa (ceea ce în realitate nu știu dacă am făcut vreodată, preferând ascunsul în dulap ca să nu mai aud nimic și să nu mă găsească nimeni) și încercam să-mi mituiesc tatăl-monstru (da, așa era în vis) cu banii din pușculiță să nu-mi mai agreseze mama. Coșmarul abia aici începea, pentru că nici unul dintre ei nu era dispus să-mi dea atenție, doar mama mea folosea trezitul meu ca arma suplimentară de aruncat împotriva ”dușmanului”. Iar eu mă simțeam din ce în ce mai mică, mai neimportantă și mai neputincioasă în fața colapsării evidente a singurului meu Univers cunoscut- Mama și Tata ca întreg.
Am crezut toată viața mea că acest coșmar e menit să îmi amintească și să mă ferească de repetarea acelei experiențe a mamei mele. Ba chiar ușor ușor, în interiorul meu o judecam pe mama că nu a știut să facă față situației mai bine astfel încât noi să nu fim afectați de problemele ei.
Când m-am trezit jos pe podea, cu fața tumefiată, la câțiva centimetrii de colțul mesei și mai ales când în pragul ușii am văzut în ochii fetei mele teroarea experimentată de mine cu 30 de ani în urmă, călătoria mea spre adevăr a început… nu puteam să mă mai mint… nu puteam să mai dau vina pe altcineva… nu mă mai amuza nici celebra replică – ”numai eu îi atrag pe toți nebunii”.
La câteva luni distanță, și zeci de terapii emoționale la activ, după 20 de ani de tăcere, m-a sunat și tatăl meu să-mi ceară să mă mai vadă o dată, îndemnat fiind de preotul la care se confesa. Mi-am luat inima în dinți și m-am dus la întâlnirea cu… ”monstrul”.
Ce am descoperit în locul zmeului a fost un bătrânel cirotic, incapabil să treacă peste episodul întâlnirii cu mama mea. ”Ea a fost dragostea vieții mele și când mă uit la tine o văd pe ea. Amândouă sunteți mult prea bune și frumoase pentru mine. Nu m-am ridicat niciodată la standardele voastre, oricât m-am chinuit.”
Am înțeles și am iertat atunci doi bărbați de-odată. Nu le-am justificat comportamentul, dar am înțeles că nu venea din monstruozitate ci din… neputință, din frustrare, din comparații prost înțelese, din sentimentul de inferioritate copleșitor.
Nu am putut să vindec cu adevărat rana din mine decât acum 2 luni, în timpul unui seminar de feminitate. Abia atunci m-am simțit în siguranță să retrăiesc emoțiile momentului, să mă războiesc cu Dumnezeu, să mă împac evident cu el și să mă iert pe mine pentru că am permis aceste două episoade… Uitasem că fracțiuni grele de secundă m-am învinovățit pe mine pentru palma lui…
De atunci karma violenței fizice a plecat din casa mea… copila mea nu se mai ferește când mă enervez și nici nu mai apare brusc să mă apere la fiecare discuție mai încinsă dintre mine și soțul meu.
Acum pot vorbi despre experiența mea încheiată întru binele celor care încă nu au curajul să se privească în oglindă. Deși mama mea abia de mai vorbește cu mine, convingerea ei fiind că nici rufele spălate în familie nu le expui vreodată, am simțit că această confesiune încheie o karmă grea din familia mea, pe care fără să vreau am prelungit-o și eu copilelor mele. A venit timpul să nu mai ascundem murdăria sub preș. A făcut parte din viața mea, am jucat pe toate fronturile ei, am simțit pe pielea mea ce efecte devastante poate avea. AJUNGE!
Zecile de mesaje primite pe Facebook pe pagina mea sau aceea a Asociației ”Călătoria spre tine” mi-au confirmat utilitatea demersului meu.
Și ca să fiu foarte clară, target-ul meu final este comunicarea eficientă între femei și bărbați. După toate terapiile primite și dăruite am înțeles că rana lor e la fel de dureroasă ca a noastră, că noi suntem uneori pentru ei la fel de ”monștrii” precum îi vedem noi câteodată. Cum învățăm să ne așezăm la masă și să comunicăm dorințele noastre și nu frustrările, aici e provocarea mea și a Asociației pe care am fondat-o alături de soțul meu.
Ceea ce am realizat însă în timpul emisiunii a fost că există o karmă mai perversă decât cea a violenței fizice. Cea a violenței verbale și de atitudine. Atmosferă încărcată. Așa a fost copilăria mea post- plecarea tatei.
7 ani de procese, sute de citații, urmate de nopți pline de lacrimi sau discuții nesfârșite la telefon despre ”nemernicul nesimțit”. Apoi alte nopți cu discursuri motivaționale nesfârșite către fratele meu mai mare, zguduit în așa măsură de dispariția figurii paterne încât o pedepsea pe mama prin neînvățare și chiul.
Nu îmi amintesc decât două vacanțe oarecum mai vesele ale noastre ca familie monoparentală. Apoi eu am plecat în tabere, fratele a plecat de acasă, mama muncea să acopere 2 salarii… A făcut tot ce a putut ea ca noi să avem și pâine și cozonac pe masă.
Îmi e greu și împotriva firii mele să recunosc înainte de a fi rezolvat respectiva problemă că același patern stagnează încă în familia noastră. Deși ne dorim să ne bucurăm unul de celălalt, e suficientă o scânteie aruncată de o replică adolescentină, o nouă citație primită de la fiica iubitului meu, iată, participarea mea la o emisiune sinceră și rănile supurează din nou.
Această revelație este cadoul meu după această emisiune. Știu de ce mi-a fost dat acum. În mai puțin de 2 săptămâni vom serba cele cinci decenii împlinite de jumătatea mea perfectă în India, la un puternic seminar de dezvoltare personală ținut de același mentor, Brandon Bays- Karma Cleanse.
Acum știu ce vreau să curăț și mulțumesc Cerului că am puterea să o recunosc. Nu știu cum voi face asta, dar are grijă Universul drăguțul de asta. Așa cum a avut generozitatea să se ocupe de acoperirea întregului cost al deplasării. Cumva.
Abia aștept să vă povestesc la întoarcere cum a fost și da, abia aștept să ne cunoaștem și să vedem cum ne putem sprijini reciproc și împreună societatea.
Prin Asociația ”Călătoria spre Tine”, alături de colega mea Maria Alina Guțoi, avem seminarii gratuite peste tot în țară și acces la cei mai buni terapeuți. Cei mai buni pentru fiecare din voi. La mesajele primite pe Facebook răspund personal.
La fel și la mailuri. calatoria@calatoriaspretine.ro
Avem nevoie de voluntari pentru activitățile noastre și dacă știți pe cineva interesat să doneze timp din viața sa, vă rog adresați-l către noi.
Avem în plan construirea unei comunități pentru femeile aflate la răscruce de drumuri și care au nevoie de siguranță și încredere. Avem nevoie de cât mai multe mâini întinse. Să ceară sau să ofere ajutor!
Asta dacă vă doriți ca la
nivel personal și de țară karma violenței de orice fel să se încheie.
Photo credit: imaginile sunt din arhiva personală și cea cu cheile și cea cu fetița provin de la pxhere.com, royalty free.
Imaginea principală a fost realizată acum 6 ani de Adrian Stoicoviciu în cadrul unei campanii de conștientizare a efectelor bullying-ului.
