Avem locuri de fumat, locuri de joaca pentru copii, locuri de băut ceai, de fumat narghilea, locuri de dat cu capul…în fine, locuri pentru orice, numai pentru plâns în voie nu.

Intr-o seară, după o zi în care părea că mi-am dat doctoratul în jocuri hormonale și de orgolii rănite, am simțit nevoia să plâng cu poftă, fără să cheme nimeni nici salvarea, nici paparazzi. Deci în mașină sau pe stradă e exclus!

Acasă, la primele lacrimi se dă alarmă de gradul 1 avansat si fata mea cea mare îmi face un interogatoriu demn de politia politica, iar celelalte două intră în rezonanță cu mine de îmi trece cheful de descărcări emoționale .

A doua zi, mi-am programat regulamentar o terapie Journey pentru eliminat blocaje și butoane netrebuincioase (ba chiar toxice), dar ce ma fac acum? În două ore urma să intru în emisiune în direct, ca moderator al emisiunii ”Sănătate, trup și suflet” pe Canal 33, adica Tv de business. Dacă nu rezolvam problema, riscam să dau apă la șoricei acolo în platoul de filmare, la cine știe ce răspuns emoționant.  Și nu asta ar fi fost noutatea, că m-au mai văzut telespectatorii plângând, dar nu neapărat în calitate de moderator, și oricum, la vijelia emoțională pe care o simțeam că vrea să iasă la suprafață, mi-era că transformam rubrica în telenovelă.

Pe scurt, TREBUIA să plâng undeva… Dar Unde? Să mă duc într-un hotel la baie, posibil, dar ce te faci cu alti eventuali pretendenți la buda semi publică? Nu puteam chiar să plâng la normă… „Hai, dăm drumul la robinet, pic pic, a fost plânsul de seară.” La vreun restaurant, aceeași situație.

Ce m-am gândit eu, hai să intru la piscină! În apă dacă mai curge vreo lacrimă, e de la ei, apoi la duș ma dezlănțui. Zis și făcut! Oarecum presată de timp am intrat în bazin și.. stupoare… Minim 6 cetățeni pe fiecare culoar… Poate doar să mă bag în traiectoria palmei unuia ca să am motive să plâng oficial și public…

Nu, un pic de decență să avem! Înot eu o vreme să descarc măcar adrenalina și mă îndrept plină de speranță la dușuri. Nu era multă lume, perfect, dăm drumul la maxim la apă, mă întorc cu spatele și dăi și oftează cu sughițuri. Ce biiiiine eee… ”Tanti, de ce plângi?” mi-a pițigăiat brusc o îngerașă blondă de vreo 7-8 ani ”Și la tine a țipat antrenorul? Să nu-l iei în seamă că era și el nervos că s-a certat cu iubita. Mai face așa și cu noi, dar apoi îi trece. Nu pune la suflet că nu merită…”

M-a bufnit instant un râs isteric (care să descarce atât ce nu apucasem prin plâns cât și aproape infarctul pe care era să-l fac la auzul ședinței de coaching instant organizate de junioară) și nu am știut cum să mă îmbrac mai repede și să o asigur pe puștoaică că…totul va fi bine. Nu m-am abținut să nu îi spun ca data viitoare când cineva va urla la ea să îi recomande să ia niște calmante și să nu își mai proiecteze pe ea impotența de a-și gestiona dramele personale.

Și ca o concluzie, nu organizează nimeni o cafenea de plâns pe tocul de la ușă, pe masa din mijloc, pe orice, numai să avem intimitate și libertate de exprimare?

Pe bune!!!

PS- Noroc că se apropie seminarul Journey Intensive cu Brandon Bays unde timp de trei zile nimeni nu va interpreta, judeca sau schimba nicio stare emotională de-a mea…să vezi atunci eliberări.

Daca vrei sa ne întâlnim acolo, intra pe http://thejourney.partners/gold si primeste mai multe amanunte. Apoi da-mi un mesaj privat pe Facebook sa iti spun cum poti sa intri in posesia unui voucher de reducere. De 50 de Euro sau, daca te grabesti si esti norocos sa mai apuci ultimele puse la dispozitie, de 100 de Euro. Bine ai venit pe următoarea treaptă a evoluției tale!

Comments

comments