… despre cum se încheie un an mai mult decât provocator! 

   Nici nu știu dacă e de bine sau de rău. Știu că totul e înspre bine, sau din ce în ce mai bine așa cum ar spune prietenii mei de la metoda Silva, dar acum, 28 decembrie la ora 23, sunt doar epuizată. Mai e cineva ca mine?

E noapte, am trei copii în pat (sper dormind), un bărbat în tren spre Suceava, o pisică care miaună pe scări și un câine de care mi se rupe sufletul că l-am dat afară pe gerul ăsta dar e a treia oară când confundă biroul fetelor cu toaleta patrupezilor mari și roșcovani!

   Stăm de mai puțin de o lună de zile într-o casă mare și parțial încălzită, după ce toată ziua trei meșteri au închis centralele pentru nu știu ce legături de țevi, din care am înțeles doar că dacă vreau să dau drumul la căldură în mansardă, musai trebuie să duduie și subsolul. În fine, tehnica mă depășește, așa cum ușor mă deprimă cele 15- 16 perechi de pantaloni ai mezinei Suria agățați pe toate caloriferele.

Nu de alta, dar să avem la îndemână oriunde schimburi atunci când va anunța data viitoare… ”E pipi!”. Evident, pe ea, nu la oliță.

Ca orice oameni a… normali, am lăsat să treacă vara fără să obișnuim copilul fără Pampers (ca să fiu 100% sinceră, ne-am speriat de moarte după ce o prietenă a avut tentativa de ”dresaj” iar reacția ei a fost să nu mai facă deloc pipi vreo 2 zile) și, după o iritare groaznică imediat după Crăciun, ne-am apucat vitejește de-a joaca cu schimbat de pantalonași uzi leoarcă sau mai rău, puternic mirositori… și ușor… hm… chiloții.

Și pentru că finalul de an e timpul bilanțurilor de tot felul, mă uit în urmă cu doar 2 luni… stăteam cu chirie într-un spațiu muuult prea mic pentru noi, nu aveam nici câine, nici pisică, nici prea multe bătăi de cap… Fetele mergeau ajungeau singure la școală în 10 minute, acum mergem organizat 35 – 40 de minute în traficul de dimineață… Oare ce ni s-a întâmplat de atunci? N-am putea și noi să ne dezvoltăm lin și blând?

   În fața ochilor îmi apare mentorul meu spiritual cu sprânceana ridicată: ”Zău?! Păi nu ceri tu mereu curățenie supremă, armonie și tot ce e mai bine să se întâmple pentru familia ta? Poți tu să spui că asta nu e bine?!”

   Nu, nu prea pot… e adevărat, casa și viața noastră a fost un haos toate zilele trecute, mai ales că am găzduit două petreceri, una pentru a sărbători 14 ani de Teresa și a doua în cinstea nașterii Domnului și venirea lui Moș Crăciun.

   Apoi, fără să ne fi obișnuit cu pisica Musette venită de la țară cu apucături de tigru fioros (dar altfel educată de la 2 luni să fie perfect curată) am adoptat, din motive medicale (ale foștilor stăpâni), un tânăr Shiba Inu. Plin de energie dar deloc independent. Obișnuit la bloc mereu cu cineva lângă el, a urlat precum lupii la lună în noaptea în care i-am propus să stea singur pe hol. Și s-a gândit el, deși fetele l-au scos conștiincioase de mai multe ori pe zi în afara curții, că, dacă la parter ne jucăm, la etaj ar putea fi locul ideal de făcut alte treburi casnice, ambele mai precis… 

   Aș putea continua cu tenacitatea fetelor de a lăsa luminile aprinse peste tot, ușile deschise, haine aruncate, etichete și ambalaje de bomboane te miri unde, dar…. pe bune? Nu am uitat că așa de zăpăcită eram și eu ba încă mai sunt uneori și doar facturile cu prea multe zerouri m-au determinat să devin o păzitoare a luminii stinse și a caloriferelor pe 0 când plecăm din casă…

Și acum, uitându-mă la pozele acestor sărbători văd clipe în care mi s-a topit inima de fericire… cu fetele jucându-se sub brad, construind căsuțe din sticluțele cele noi de la Aqua Carpatica special făcute pentru copiii care vor să bea din ele fără grijă că pot răsturna conținutul pe covor… OK, și pentru liniștea părinților cu aceleași angoase… Și nu s-au plictisit ore în șir să îmi arate cum răstoarnă sticla fără să curgă vreo picătură… Apoi au făcut un trenuleț condus de păpușa Barbie… și și-au creat lumea lor de poveste, în care noi eram doar martori fascinați…

Și brusc talerul ”problemelor” de sărbători s-a înclinat în fața imenselor bucurii și a armoniei pe care nu am mai experimentat-o nici când așa… Cu tot cu Lord cel dependent de iubirea noastră, cu tot cu Musette cea „atacatoare, zgârietoare și mușcătoare”, cu copila care-și marchează teritoriul peste tot prin casă, cu Vanessa veșnic urâcioasă cu sora ei mai mare și viceversa, cu iubitul meu care îmi lasă termostatul pe programe pe care nu le înțeleg și nici nu le pot schimba…

Brusc am o altă perspectivă, acum, la miezul nopții. A familiei pe care mi-am dorit-o mereu. Cu casă mare, plină de viață și de prieteni, de lucruri mărunte și dragi, de bucurii nesfârșite, de experiențe felurite și nenumărate.

Iertați-mă dacă nu mai stau să urc acum aceste text pe blog, dar abia aștept să mă cuibăresc între fete… nu de alta dar mâine la 6 sună alarma să o luăm de la capăt cu antrenamentele lor de polo, ale mele de gimnastică, ale Suriei de… cel mai perfect copil pe care Universul putea să îl trimită familiei noastre. Cioplit constant cu trudă, atenție și dragoste de surorile ei mai mari.

Sunt foarte curioasă să știu ce bilanț aveți voi pentru acest an care stă să se încheie! Și pentru că vreau să aflu neapărat, am apelat la sprijinul Aqua Carpatica. 3 baxuri de sărbătoare Aqua Kids pentru cele mai frumoase 3 bilanțuri de mămici și de tătici… Le aștept pe comentarii aici sau pe Facebook pe pagina Roxana Iliescu.

Să avem cu toții un an minunat, se spune că va fi un An Maestru pentru toți cei care doresc să evolueze!!!

PS- La ora la care public articolul stau cu trei pulovere pe mine, căciula în cap și pisica pe piept, probabil în tentativa ei de a-mi ușura eliberarea a tot ce vrea corpul meu să elibereze printr-o răceală rebelă! Să fie primită și asta!

Comments

comments